Politicianul satului: Coşmarul unei nopţi de primăvară

de Academia Cațavencu in Actualitate
Politicianul satului: Coşmarul unei nopţi de primăvară

Dormise foarte prost. Se trezise în crucea dimineţii, cu o durere de spate, de parcă fusese  crucificată. Era tulburată de un sentiment inexplicabil de teamă. Avusese un vis foarte ciudat. După multă vreme, Sfânta Fecioară nu-i mai apăruse în somn. Adesea, Maica Domnului o acoperea cu Preacinstitul Ei Acoperământ şi îi şoptea ce să facă a doua zi. O învăţa cum să-i slujească pe prea-cuvioşii care-o votaseră ca orbii. Sfânta Născătoare de Dumnezeu o alesese să-i fie mesagera Ei. Era sigură de asta. Şi mândră cât cuprinde. 

Noaptea trecută fusese diferită. Visase o creatură ciudată ce venea din străfunduri. Nu reuşea să-şi amintească dacă trăia în măruntaiele pământului sau în adâncurile mărilor. Visul o neliniştea. Putea fi foarte bine un demon. Gândul acesta o cutremură. „Dacă l-am visat pe Necuratu’?!“ Îşi făcu repede cruce şi-şi scuipă de trei ori în sân.

“Imposibil!“ Se încurajă singură. „Cum să-mi facă Fecioara aşa ceva? Tocmai mie, care nu I-am greşit cu nimic.“ Se ştia fără de păcat. Mersese chiar într-o emisiune televizată, a unui pastor adventist, care o tămâiase din cap până-n picioare. Ce dacă e adventist? E creştin. Păstorul Iisus îşi iubeşte toţi mieii. Chiar dacă unii s-au transformat în berbeci.

Televizorul merge în gol. Auzi la un moment dat o ştire: „Catedrala Mântuirii Neamului va avea cel mai mare clopot din Europa, iar pe el va fi turnat chipul Prea Fericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe“. Se gândi că trăieşte vremuri binecuvântate. „Când va răsuna acest clopot niciun parlamentar din Casa Poporului nu va mai dormi cu siguranţă“, îşi spuse în sinea ei.

Următoarea ştire era cu „Balena albastră“. Un joc pornit din Rusia, din cauza căruia se pare că tinerii se sinucideau pe capete. “Dacă e vorba despre asta? Dacă visase «Balena albastră»?“ Realiză că trebuie să facă ceva să o oprească.

Planurile îi fură întrerupte de un flash de memorie. Îşi aminti că în vis îi apăruse şi un nume: „Sfânta Varvara“. Nu avea cum să fie „Balena albastră“. Dar ce înseamnă că o visase pe „Sfânta Varvara“? Şi cine era „Sfânta Varvara“? Realiză că aşa fusese botezat unul din utilajele care sapă metroul din Drumul Taberei. Celălalt utilaj era „Sfânta Filofteia“. „Hm! Oare ce-o însemna visul ăsta?“. Nu apucă să-şi răspundă că în bucătărie intră „Tati“. Astăzi e ziua lui...

 Metrou-sexual

Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2017 - Toate drepturile rezervate