Bloguim, feisbucim şi ne veselim (6)

În caz că nu știați, celebrul părerolog Mircea Badea nu este doar cel mai tare-n gură comic al micului ecran, nu este doar un atlet de excepție (dar numai când ia bătaie) și un mascul foarte viril, băgându-și și scoțându-și cu dexteritate diverse chestii în mămicile ”prietenilor” lui. El este și un detectiv înnăscut, care miroase imediat când are loc o crimă – cu condiția, desigur, să nu lanseze Voiculescu ceva pe la nasul lui și să-i acapareze nasul de copoi. Era și firesc, așadar, ca dispariția bizară a lui Dan Condrea, , să-i trezească interesul lui Mircică. Acesta, împreună cu colegul lui Mihai Gâdea, un alt detectiv nativ, s-au apucat să investigheze accidentul în care ar fi murit fostul patron al Hexi-Pharma. Evident, presupunerile făcute de Mircea Badea El Însuși pe blogul personal și dezvoltate, ulterior, la TV, bat la curul gol toate teoriile conspirației și, dacă medicii psihiatri de la Bălăceanca s-ar fi uitat la emisiune cu siguranță că le-ar fi oferit celor doi detectivi de duminică un sejur de neuitat, cu dușuri reci și electroșocuri, la minunatul lor stabiliment. În afară de faptul că nu a spus, direct, că pe Condrea l-a sinucis Băsescu Traian, în rest Badea a expus toate elucubrațiile posibile, dovedind publicului trepanat al Antenei 3 că accidentul a fost, de fapt, un complot bine pus la punct de regimul băsisto-cioloșisto-sereisto-iohannist. Când te gândești că acum acum câțiva ani, când Dan Diaconescu rupea audiențele cu Elodia, Mircea Badea făcea mișto de el... Acum, pentru că ”domnu Dan” a plecat puțin la răcoare, iată că le-a venit rândul lui ”domnu Mircea” și lui ”domnuuuuuu Gâdea” să facă praf neuronii și așa stingheri ai miticilor telespectatori. Mai lipsea să o aducă pe Magda Ciumac să danseze pe masă, în studio, și pe doamna Ildiko, aia legată la ochi, să prezică ea cine-i criminalul. Bine, la o adică, dacă nu dau de doamna Ildiko, ar putea să-i pună un prosop pe ochi și Danei Grecu, că poate așa devine și ea mai acceptabilă...

Din ciclul „Gabi Firea pentru noi este Victor Ponta doi”, aflați că până și plagiatorii pot fi plagiați. Astfel, proaspăta primăriță generală a Bucureștiului a intrat în pâine cum altfel decât ciordind cu nesimțire. Nu bani, că deocamdată nici nu și-a instalat biroul de menajeră-șefă în Primărie, ci proiecte. Astfel, proiectul cu care doamna Firea s-a lăudat că ar fi ideea ei pentru noua clădire a Teatrului Nottara, a fost dibuit de un internaut isteț ca fiind luat, liniuță cu liniuță și punct cu punct, de pe un site internațional de arhitectură. Prinsă cu mâța în sac, vajnica pesedistă a spus că ar fi prezentat doar ”o schiță de proiect care reprezintă o ilustrare de temă, nu proiectul în sine”. Cum alte cuvinte, a luat și ea o poză frumoasă, ca să vadă imbecilii care o votează cam cum ar trebui să arate noul teatrul, fiindcă pe ei nu-i duce mintea să-și imagineze. Doamna Pandele, dacă tot vă apucați să pandelizați Bucureștiul, măcar faceți-o elegant: apucați-vă și lipiți pe clădirile urâte și anoste poze cu clădiri mișto. De pildă, peste dărâmăturile alea de clădiri din Centrul Vechi ați putea lipi poze cu Moulin Rouge și Cartierul Francez, iar peste blocurile confort III din Ferentari ar merge grozav niște afișe mari, cu zgârie-nori!

Pe pagina ei de Facebook, doamna Udrea ne anunță că a fost la Muzeul de Geologie – ce-o fi făcut pe acolo, nu știm, dar dacă s-a dus să-și caute vreo fosilă probabil c-a rămas dezamăgită, toate fosilele fiind luate deja de asistentele TV. În drum spre Muzeu însă, din goana mașinii, observatoarea nativă, de-a dreptul călinesciană și camipetresciană am putea spune, care este Elena Udrea, a remarcat un aspect interesant: ”Bună dimineața… Afară plouă… În Bucureștiul lucrului bine făcut, pe la Guvern aspersoarele funcționează”. Carevasăzică, bate-n ciocoiul de Cioloș, care bagă apă la flori și toacă banii statului deși afară e Potopul lui taica Noe. Probabil că o asemenea remarcă ar fi putut face și premierul Cioloș, acum vreo câțiva ani, mergând pe la pârtiile de schi construite de ministresa Udrea pe dealuri mlăștinoase, unde-a-nțărcat mutu iapa sau pe stadioanele olimpice construite de aceeași ministresă în cătune cu 20 de locuitori, dar n-a putut, săracul, să ajungă acolo fiindcă nu existau drumuri…

Acuzat, cu acte în regulă, de curajoșii jurnaliști Emilia Șercan și Ovidiu Vanghele, că ar fi ”ascuns” un râu care curgea prin Voluntari ca să-și tragă cartier de vile, Gabriel Oprea s-a indignat așa de tare că era să-i pleznească obrazul ăla gros. El a scris, pe pagina lui de Facebook: ”Pentru că nimeni nu mă poate acuza că aș fi furat ceva sau că aș fi încălcat legea, se fabrică în continuare minciuni. Cea mai recentă și cea mai ridicolă dintre ele este că aș fi băgat un râu sub pământ. E atât de aberantă povestea, încât nu merită altceva decât să amintesc că nu sunt nici constructor, nici inginer și nici arhitect. Sunt militar și nu mă ocup cu râuri, nici să le bag în pământ, nici să le scot la suprafață”. Alo, nenea general Izmană, militar e ăla care luptă în Afganistan cu talibanii, nu un apevist care se duelează cu chiloții și AZP-urile soldaților! Plus de asta, nu trebuie să fii neapărat constructor, inginer sau arhitect ca să pitești un râu într-o conductă subterană, e suficient să dai ordin. Ce, când erai un biet tilicar la oaste și te punea comandantul de pluton să bagi sectoare la veceu îi ziceai: ”Să trăiți, dar nu se poate, eu sunt viitor general, nu spălător de veceuri cu periuța?”

De Ziua Copilului, am urmărit cu mare atenție pagina de Facebook a lui Marian Vanghelie, fiind curios să văd cum stă cu ”i”-urile. Ei bine, oricât ar părea de incredibil, aflați că scris corect de fiecare dată, indiferent că se referea la ”copii”, nearticulat, sau la ”copiii”, articulat. Nu a greșit nici măcar atunci când s-a referit la familiile cu mulți puradei din Sectorul 5 – în mod normal, te-ai fi așteptat să pună atâtea i-uri câți copii sunt în familiile respective. Asta înseamnă că Vanghelie ori și-a angajat un negrișor cu Literele la activ, ori a făcut ceva carte la ”facultate”, chiar dacă n-a stat acolo decât un semestru, caz în care nu putem decât să-i urăm un sincer ”La mulți ani!”, că cine știe de unde sare Premiul Nobel pentru Literatură?

Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 9 (1208) - 13-26 iunie 2016