Probe noi la Academia de Poliție

de Laurenţiu Muşoiu in Social

După evenimentele din ultima perioadă, ce au demonstrat limitele forțelor de ordine, Academia de Poliție a decis să solicite noi competențe candidaților la examenul de admitere.

Astfel, tinerii care visează la o carieră în Poliție vor fi supuși la noi probe. Printre altele, candidații trebuie să demonstreze că pot dormi în condiții de zgomot sau în trafic. De asemenea, viitorii polițiști vor trebui să fie capabili să citească pozele de pe documentele de identitate.

Dacă până acum se cerea o condiție fizică exemplară, acum pretențiile sunt și mai mari. Nu vor mai fi acceptați polițiști fără burtă.

Evenimentele nefericite de la Caracal au impus noi probe de aptitudini la admiterea în Academia de Poliție. Candidații trebuie să demonstreze că pot recunoaște o tânără răpită și sechestrată și să aibă capacitatea de a nu interveni.

O altă cerință este ca viitorii polițiști să demonstreze o foarte bună orientare în spațiu, astfel încât să nu se rătăcească în propria mașină.

Tinerele care au fost răpite sau traficate vor primi puncte în plus la examenul de admitere, punctându-se experiența.

Este, de asemenea, esențial ca tinerii care doresc să lucreze în Poliție să aibă abilități în utilizarea fotocopiatoarelor, pentru a putea trage la xerox lucrările de licență și, în cazul în care vor să urmeze și studii superioare, tezele de doctorat.

Loading...
Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2019 - Toate drepturile rezervate