SENZAŢIONAL: Tăbliţele de la Sinaia sunt înscrisuri în limba daco-poptămază!

de Nestor in Social

 

Deoarece dacologul nostru, eminentul dr. doc. Cotizo Popescu, a fost nevoit la o pauză necesară administrării unui tratament de ultimă generaţie (rămas şi el fără efecte), domnia sa a avut tot timpul pentru a ne dărui o nouă şi măreaţă realizare: traducerea tăbliţelor de la Sinaia. Respectivele artefacte, confecţionate din plumb, sunt sursa unor controverse pe care dl Popescu le va spulbera precum Burebista viile ce-i spulberau prea tare pe supuşii săi; fapt care a şi dus la spulberarea sa de pe scena istoriei, în urma răscoalei bezivanilor - tribul dacic cel mai afectat de radicala măsură a Regelui.

Părerile aşa-zişilor specialişti se împart în două mari categorii: 1. Tăbliţele sunt autentice; 2. Tăbliţele sunt falsuri - cu principal suspect în persoana pişicherului Bogdan Petriceicu Hasdeu; cel care nu s-a dat în lături nici de la farsele făcute adversarilor junimişti, printre care şi celebrul dac naţional Eminovici - ajuns, ca Eminescu, Rege al poeziei româneşti. Dl Cotizo se încadrează, evident, în prima categorie, dar respinge categoric interpretările eronate de până acum ale textelor înscrise cu caractere greceşti şi altele necunoscute.

Studiind cu osârdie tăbliţele, dl Cotizo Popescu a reuşit traducerea spectaculoasă şi de necombătut cu argumente a acestora. Artefactele sunt inscripţionate în limba poptămazilor - o ramură dacogetă mai puţin cunoscută istoricilor precar informaţi şi reprezintă citate din zicerile celebre ale unor personalităţi importante ale timpului. După cum ne lămureşte dacologul nostru, poptămazii au fost inventatorii Feizbukului (idee din care s-a inspirat iudeo-masonul Zuckerberg), practicat de aceştia pe wall-urile peşterilor din patrimoniul dacic. Mulţumită traducerii dlui Cotizo, putem constata bogăţia informaţională şi rafinamentul gândirii strămoşilor noştri, asta fiindcă poptămazii nu postau în timeline decât rostiri cu adânci (sau înalte, după caz) semnificaţii. Dar să vorbim şi noi prin puterea exemplului, să nu credeţi că urmărim doar likeurile voastre. E vorba de cele două tăbliţe găsite în 1978 în muzeul Mănăstirii Sinaia şi pe care dl Popescu le consideră suficiente demonstraţiei sale.

Pe prima dintre ele se află un citat al renumitului învăţat dac Kermeleus şi sintetizează felul în care vedea el devenirea umană şi atitudinea existenţială insuflată poporului poptămaz prin postările sale: "O, tu, fiu al lui Zamolxis! Păstrează în inima ta îndemnurile tatălui tău şi sfaturile mamei tale, ocroteşte pe sora ta şi fii ca un frate pentru fratele tău! Nu uita că familia este dorinţa Zeului nostru pe pământ şi să nu rătăceşti niciodată calea corectă şi dreaptă! Fii sincer, fii cinstit, ai grijă de sănătatea ta care este întotdeauna preferabilă bolii!" Dl Cotizo susţine că acest extract poptămaz din opera lui Kermeleus a primit nu mai puţin de 16. 527 de bezele, aşa cum se numeau likeurile pe atunci, o cifră uimitoare ţinând cont de numărul populaţiei şi al userilor din acele vremuri.

A doua tăbliţă conţine citarea popularei gânditoare poptămaze Teozeea: după prezentarea unei reţete de zeamă cu zarzăre, tirsozila, mizela şi stirfozila (pasată rapid de traducător, ca neesenţială), Teozeea ne împărtăşeşte, peste veacuri, o adevărată nestemată a filozofiei sale: "Niciodată să nu regreţi greşelile tale! Dacă nu le făceai nu ştiai că sunt greşeli! Vei găsi mereu pe cineva care să îţi strângă mâna şi să-ţi spună că-i bine ce faci! Trebuie doar să cauţi, nu să aştepţi să vină totul la tine!" Dl Popescu afirmă că, în final, Teozeea a anexat şi un fel de emoticon durduliu, sugerând o persoană fericită şi împăcată cu statusul său natural, mai ales după 17.815 bezele.

Realizaţi, desigur, fără să vă mai spunem noi şi dl doctor că tocmai am demonstrat inevitabilul: Feizbukul strămoşesc ne-a fost furat mişeleşte de acaparatori ca Zuckerberg, iar întâietatea postărilor poptămaze negată cu vehemenţă de Oculta internaţională. Păi cum să nu ieşi cu Stegarul Dac în piaţă când vor să ne ia şi gazele de şist neformate încă?!

Loading...
Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2024 - Toate drepturile rezervate