Becali, după victoria cu ACS Poli: ”Nu mai schimb la Steaua decât culoarea porților. Că nu vreau să mai aud de Poarta Albă!”

de Academia Caţavencu in Sport
Becali, după victoria cu ACS Poli: ”Nu mai schimb la Steaua decât culoarea porților. Că nu vreau să mai aud de Poarta Albă!”

După beleaua cu turcii de la Osmanlispor nu am mai reuşit să stăm de vorbă cu latifundiarul de Pipera pentru că, prudent, omul a preferat să dea o tură de Muntele Athos decât să piardă iar cămilele pe arătură și să-l concedieze pe Reghe’n’ștrampi. Așa că, până la urmă, folosindu-ne de bucuria victoriei contra timișorenilor, am discutat telepatic, cum îi place lui Dan Voiculescu. La urma urmei, Becali e om credincios şi el poate face minuni din astea.

Nea Gigi, le-ați rupt fâșul săracilor ăștea de la Poli. Una singură la ațe, dar de zile mari. Ce spuneţi de asta, sunteţi fericit?

Le-am dat, dă-i dreacu’, mie nu mi-a dat judecătorii trei şi jumătate? Normal că-s fericit că alţii iau mai mult, nu ştiţi aia cu oaia vecinului?

Aţi văzut meciul?

Nu v-am zis, că mă las de fotbal şi politică? Normal că nu l-am văzut, tocmai pregăteam satelitul pentru slujba de vecernie pe Trinitas, cum să ratez aşa ceva?

Hai, bre… Nu te-ai uitat absolut deloc la recitalul Stelei?

Nu mă in-te-re-sează! Și ştii ceva? Să zică mersi timișorenii că au băgat pe teren mai mult românași de-ai noștri și de aia au pierdut doar la diferență de-o boabă. Păi ia să fi avut ei vreo șase nordici în primul 11. Zece le dădeam, în prima repriză, să-i cadă cearcănele lui Florin Călinescu… Ăia-s toți nişte păcătoşi. Zici nordici, zici depravaţi... La ăia sunt căsătorii între homosexuali, între lesbience, toţi se droghează, fumează tot felul de drăcovenii, cum să-i ajute Dumnezeu?

Dar cine credeţi că astăzi a fost mai bun: De Amorim, Adi Popa sau marcatorul, Tănase?

Cel mai bun e Domnul Iisus Hristos, bă-băiatule, că dacă nu era el băiat bun, iete așa înclina el terenul și ne umplea poarta de goluri cu toate sfintele improvizații din apărarea lui Reghe.

Zic ăștia că echipa câștigătoare nu se schimbă. Matale, ca antrenor de onoare, ai schimba totuși ceva la Steaua?

Daaaaaaa… La Steaua aş schimba culoarea la porţi. Ce-i aia să fie albe? Le-aş face o poartă albastră şi una roşie. De Poarta Albă să nu mai aud, că-mi vine rău!

Loading...
Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2024 - Toate drepturile rezervate