Singurul ghinion al României la Olimpiadă a fost că n-a avut destui ceceni

În 1984, la Los Angeles, sportivii români scriau istorie la Olimpiadă, clasându-se pe locul 2 în clasamentul final pe medalii. E drept că statele fostului bloc sovietic au boicotat, atunci, jocurile, dar orișicât, celelalte state, cele mai puternice ale lumii, erau acolo și noi tot le-am luat caimacul. Astăzi, ca să mai sperăm la un loc secund, ar trebui să boicoteze Olimpiada toate țările din Europa, America de Nord, toată Australia, jumate din Asia, trei sferturi din America de Sud și vreo patru cincimi din Africa. Să participe doar Burundi, Angola, Surinam, Kârghistan, Birmania și Antarctida. Cum, ce ziceți? Că ăia din Antarctida n-au echipă olimpică? Dar ce, România are?

Să te clasezi pe locul 47, din 207 țări participante, după ce cândva dădeai ora exactă la gimnastică, haltere, canotaj, box, handbal etc, etc, e de-a dreptul rușinos. Să ajungi sub țări ca Iran și Coreea de Nord e de-a dreptul scandalos, iar să vezi că vecinii noștri preferați, ungurii, sunt pe locul 12, e de-a dreptul de porc. Cine-i de vină pentru că s-a ajuns aici? Noi toți suntem de vină. Nu doar șnapanii care au pus gheara pe restul sporturilor, cum au pus și alte Jenel, Borcel și Dinel laba pe fotbal și l-au făcut praf, ci și noi, ceilalți. Păi cine-și mai dă azi copilul să facă sport? Să-l chinuie antrenorii pe la Deva sau aiurea, să-l bată la patru coaste ca să facă performanță? Să-și verse, bietul copil, plămânii douăzeci de ani ca să-i dea pe urmă statul o rentă viageră de opt sute de lei pe lună? Nu mai vorbesc că nici pe copii nu-i mai trage ața spre sport. Adică există Facebook, există Pokemoni, există combinații și ei să stea să alerge, să sară, să se bată cu sabia, păi unde suntem frățică, în Evul Mediu, să mai zicem en garde în loc de engage?

Așa că singura soluție ca să mai scoatem și noi niște medalii peste patru ani e să aducem sportivi din alte părți, că-n românașii noștri nu-i nicio bază. Ăștia nici măcar din patriotism nu mai vor să pună osul la treabă. Și-n definitiv, trăim într-o epocă mercantilă: de ce să lupte o machidoancă precum Halep moca pentru tricolor, când poate să lupte, în aceeași perioadă, pe bani mulți pentru contul personal? Cu medalia de aur la Olimpiadă nu faci mare brânză, dar cu o sută de mii de dolărei în cont, scoși pentru un turneu obscur, poți face multe cumpărături la mall.  Deci nu vă mai bazați pe români, că ăstora li s-a acrit de medalii. Bazați-vă pe străini naturalizați, sunt singurii care mai pot face ceva pentru țara asta, mai ales dacă le chiorăie mațele de foame.

Ia să fi avut noi în echipă niște nord-coreence la atletism, de pildă. Le agăța antrenorul, deasupra liniei de finiș, un codru de pâine, o felie de slană, hai, măcar și un stol de lăcuste crocante, și să vezi cum luau alea și aurul, și argintul, și bronzul. Ia să fi avut niște refugiați afgani sau irakieni la pistol foc rapid și să le fi pus ținta-piept pe o poză cu George Bush Jr: trăgeau ăia numai FB-uri, de luam tot aurul olimpic la tir. Nu mai zic ce bune erau niște etiopience, niște egiptence sau chiar și niște turcoaice la echipa de handal: era suficient să le ameninți că, dacă nu trag tare la poartă, le extrădezi, să le judece dictatorii din țările de baștină, și să vezi cum ajungea România campioană mondială la handbal, nu ciuca bătăilor la Angola și alte țări care până mai deunăzi își mâncau adversarii fripți la propriu.

Și nici cu rușii nu mi-ar fi fost rușine. Să fi avut încă măcar vreo douăzeci de sportivi ruși ca Albert Saritov, le rupeam fâșul la adversari. Două votci mari înainte de concurs și să vezi ce-i băteau pe toți alde Kuznețov, naturalizat Cuznețeanu, Cernenko, naturalizat Cernescu sau Putin, naturalizat Putinică, indiferent la ce disciplină participau. Atâta doar trebuia să fim atenți ca, după ce se decernau medaliile, să le trimitem rapid în țară. Nu de alta, dar rușii au prostul obicei că, atunci când văd aur, să-l trimită, din instinct, la Moscova.