România, o țară de cre(ș)tini, condusă de musulmani

de Spartakus in Actualitate
Servil Shhaideh pentru noi este Liviu Dragnea doi!

Carevasăzică așa, fă, Doino, și băi, Dorele, care dai cu ascuțitu: nu v-a plăcut Cioloș, că avea nume străinez, îl chema Julien și era băiatul lui Soroș și voi nu vă vindeți țara, voi nu vreți să fiți conduși de julieni și de clotilde, voi ați votat PSD, că sunteți mândri că sunteți români verzi ca bradul, chiar dacă și proști ca gardul. Voi n-ați vrut să ne conducă ăia de la Bruxelles, să vă dicteze Uniunea Europeană ce să faceți și pe ce să-i tocați banii. Voi n-ați vrut UE, da uite că v-a dat Dragnea ce rimează. Și adevărul e că chiar meritați să vă dea, că prea stăteați cu gura deschisă.

Sunteți fericiți, băi, șoșonarilor, acuma? Sunteți mulțumiți că voi, pupători de patrafire și moaște, ortodocși de la Burebista încoace, o să aveți un premier musulman? Și propus de cine, băi, ortodocșilor? De Dragnea însuși, ăla care zbiera că nici nu mai vrea să audă de un premier cu nume străin, cum era Julien? Aaa, dar acuma o să se găsească, evident, și lătrăii de serviciu, gen Gâdea și Badea, care o să încerce să-i convingă pe telespectatorii lobotomizați că dracul nu-i chiar așa de negru și nici premierul așa de musulman, căci Sevil este un străvechi nume românesc, transmis prin filieră dacică. De fapt, pe Dochia o chema Sevil și chiar și doamna muma lui Ștefan cel Mare se numea Sevil, dar n-a fost trecută așa în buletin doar fiindcă fusese ăla de la primărie beat.

Că Dragnea o să ne pișe în cap tare și apăsat vreme de patru ani pe noi, ăia care nu l-am votat, știam. Dar nu-mi imaginam că o să dea cu jetul așa de tare, din prima, și pe cre(ș)tinii care l-au votat, scoțând la înaintare un premier musulman. Dar nu această ironie a sorții – că Dragnea i-a păcălit ca pe proști pe ăia care l-au ales tocmai pentru naționalismul lui furibund – ar trebui să ne deranjeze. Dacă doamna Sevil ar fi fost vreo hurie neprihănită, din alea 72 promise de Profet, numirea ei ar fi trebuit aplaudată cu patru mâini. Dar, uitându-ne la CV-ul ilustrei doamne vedem că ea a lucrat vreo două decenii bătute pe muche în administrația constănțeană. Adică taman acolo unde cuplul de mari borfași ai ecranului Mazăre-Nicușor Constantinescu a ciordit tot ce se putea ciordi. Iar doamna Sevil nu e străină de gașca lui Măzărică: exact Nicușor Constantinescu i-a fost martor la cununia cu un cetățean sirian - ea fiind musulmană nu avea nași, avea martori, așa că martori i-au fost Nicușor și... ei bine, da, Liviu Dragnea. Același Dragnea, care e un fel de Profet pe stil nou pentru doamna Sevil: a ajutat-o mereu în carieră și pentru asta doamna nici măcar n-a fost nevoită să facă rugăciuni pe covoraș, cu fața spre Teleorman. Ce om cumsecade domnu Dragnea!

Prin urmare, pregătiți-vă de un guvern condus nu de doamna Sevil, ci de însuși Dragnea. Că el se va afla la butoane e atât de clar încât, dacă vă uitați bine, o să-i vedeți și mustața, pe figura feminină a premierului desemnat. N-o să avem o Sevil, o să avem un Servil, un prim-ministru second hand, căci prima mâna rămâne la Dragnea. El o să taie și-o să spânzure, el o să decidă unde și la cine merg banii, doamna Servil doar o să dea cu pixul. O să fie foarte frumos în România, țară creștină cu premier musulman și o să fie și mai amuzant când s-o întâlni doamna Servil a  noastră cu doamna Merkel a lor și-o s-o salute cu un ”Allah Akbar!” răsunător, de-o să se ascundă aia nemțoaica sub masă, cu ochii după camioane.

Acum, dac-o s-o investească Iohannis – și n-are niciun motiv să nu o investească - mă gândesc că doamna premier ar trebui să le facă figura până la capăt prostănacilor care au votat PSD. Adică să dea o ordonanță de urgență dreptcredincioasă, musulmană, de la mama ei, prin care să li se interzică românilor să mai taie porci de Crăciun. Păi ce atâtea porcării? N-au primit șoșonarii destule pomeni ale porcului la alegeri? Gata, ajunge cu pomenile! Post și rugăciune, pesediștilor, că mâine-poimâine vine Ramadamul și nu-i frumos să vă prindă cu cârnatul de la Dragnea în gură!

Loading...
Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2021 - Toate drepturile rezervate