Conferință de onco-imuno-dermatologie

de Comunicat de presa in Social
Conferință de onco-imuno-dermatologie

Asociația Română de Imuno-Dermatologie și Societatea de Imunologie din România organizează, în perioada 18- 21 septembrie 2019, la Hotel Caro dn București, cea de-a 48-a Conferință a Societății de Imunologie din România și cea de-a 3-a Conferință a Asociației de Imuno-Dermatologie.

Evenimentul, la care participă specialiști din țară și din străinătate (SUA, Italia și Germania), va dezbate ultimele noutăți în cercetarea fundamentală și aplicativă în domenii precum: onco-imuno-dermatologia, imuno-dermato-pediatria, patologia imună în transplantul renal și afecțiunile cutanate din imuno-supresia post-transplant, imunologia psoriazisului, etc.

La eveniment participă specialiști din domeniile imunologiei, dermatologiei, oncologiei, pediatriei, alergologiei, endocrinologiei, ginecologiei, urologiei, medicinei de familie, etc.

Tematică:

● 18 septembrie 2019 (09.00 -19.00):  „Imunologia (tot) mai aproape de adevăr”

● 19 septembrie 2019 (09.00 - 19:00): ”Imuno-dermatologia la congruența între specialități”

● 20 septembrie 2019 (09.00- 18:30): „Imuno-dermato-pediatria la granița colaborării între pediatri, imunologi, dermatologi și alergologi” - Conferință comună a Asociației Române de Imuno-Dermatologie, a Societății de Imunologie din România și a Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică

● 21 septembrie 2019 (09.00-13:00): ”Actualități în imuno-dermato-oncologie”.

Evenimentul este creditat EMC pentru  membrii  CMR și OBBCSSR. Până pe 17 septembrie, taxele de înscriere pot fi plătite cu reducere. Studenții pot participa gratuit (în limita locurilor disponibile), numai cu înscriere prealabilă pe bogdan.guta@politicidesanatate.ro.  

Programul științific al Conferinței este disponibil pe www.imuno-dermatologie.ro/conferinta3/.

Managementul logistic al evenimentului și Comunicarea sunt asigurate de Quinn Media și revista Politici de Sănătate.

Loading...
Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2019 - Toate drepturile rezervate