Un monument pentru Dorel, om și muncitor model!
Dacă nu l-ați fi cunoscut de generații, dacă nu ați fi căzut în gropile săpate de el și lăsate nesemnalizate ori dacă nu i-ați fă călcat pur și simplu pe burtă, în orele de program care îl surprind în mod constant leșinat de muncă, pe sub tufișurile patriei, azi v-am fi făcut cunoștință cu Dorel.
Dorel, însă, nu mai are nevoie de prezentare. El este cu adevărat megastarul României, arhetipul descurcărețului național, singurul care a supraviețuit neschimbat tranziției de la socialism la capitalism, schimbând arsul gazului de pomană, de pe vremea lui Nea Nicu, cu bătutul de muscă, din mandatul lui Nicușor Dan.
Iar dacă voi credeți că, în prima zi a lui Mai, Dorel se odihnește, vă înșelați amarnic. Dorel pur și simplu muncește, iar scenariu vi-l prezentăm noi, anticipativ.
În frumoasa zi de 1 Mai, când râde iarăşi primăvara peste câmpuri, peste plai, veselia umple ţara, mai ales de ai mălai. Şi mălai este, că tocmai s-au dat salariile pe 30 aprilie. Muncitorul Dorel se scoală din somn pe la 9, încă mahmur după cheful din ajun, când a spart cu colegii jumătate de chenzină. S-ar fi sculat el mai târziu, însă trebuie să plece cu familia la pădure şi, dacă nu se grăbesc, riscă să mai prindă loc doar pe lângă cine ştie ce tufiş transformat în toaletă ecologică de grataragiii din seria precedentă.
În uşa blocului, Dorel dă nas în nas cu administratorul, care-i cere, ca nesimţitu’, întreţinerea pe ultimele patru luni, de parcă de asta i-ar arde bietului om acum, când a dat firul ierbii şi e promoţie la Babanu! Elegant, Dorel îl ocoleşte pe cerber şi se îndreaptă spre Loganul tunat al cumnatului Costică, din care Guţă îşi gâjâie iubirea pentru Denisa. Chiar atunci sună mobilul pe ritmuri de Salam-Reggaeton: este şeful lui Dorel, nea Cornel, care-i spune că s-a spart o ţeavă de apă caldă şi trebuie înlocuită urgent. Iar Dorel, care este angajat la RADET, mai e şi patriot pe deasupra: doar n-o să-şi lase el concitadinii fără apă caldă taman de 1 Mai. Aşa că, sfătuindu-şi familia înlăcrimată să bage singură maţul în răcori, el pleacă la lupta dreaptă cu târnăcopul.
La locul faptei e deja strânsă echipa, dar numai Dorel e apt de muncă, întrucât, spre deosebire de el, ceilalţi au bătut aseară fără sifon şi se resimt din plin. Ca să-i facă despărţirea de familie mai uşoară, băieţii încing rapid un grătar pe spaţiul verde şi, până să dea Dorel două târnăcoape în pământ, micii sunt gata pârpăliţi, iar bericile, gata desfăcute. N-are niciun rost să se mai apuce de săpat acum, că se răcesc micii. Iar după o masă sănătoasă, merge un somn sănătos, din care băieţii se scoală abia pe la 5. Ar fi şi păcat să se mai chinuiască cu târnăcopul, aşa că sună la dispecerat, să trimită un buldozer.
Colegul de pe buldozer, Fănel, n-a avut, nici el, ieri o zi prea calmă, aşa că, din neatenţie, retează cu lama ditamai cablul de alimentare electrică. Acum chiar că n-are rost să mai sape: în două ore se întunecă şi cum naiba să mai facă locatarii baie dacă n-au curent? Aşa că, tacticoşi, băieţii strâng sculele şi pleacă acasă, că e meci. Calm şi odihnit, Dorel se tolăneşte pe canapea şi-i comandă nevesti-sii: „Jeano, fă şi mie nişte floricele, că-s frânt, pân’ acum am săpat!”. În aşteptarea fluierului de final şi a floricelelor servite la nas, îşi desface o bere la PET şi o bea dintr-o sorbitură. Brusc, luminile se sting în tot cartierul. Dorel înjură de toţi sfinţii, după care gura i se cască într-un rânjet satisfăcut: „Asta-i cealaltă echipă, a lui nea Costel… Ha! Ha! Ha! Fraierii ăia iar au prins schimbul doi!...”