Ion Ștefan face metrou la Focşani pe grinzi

de Marius Ghilezan in Politic

Ion Ştefan, ministrul care nu vede cerul din  cauza grinzilor comandate de nevastă,  s-a hotărât: vrea metrou la Focșani. Și nu orice fel de metrou ci unul care să circule atârnat de bârne. În opinia lui metroul atârnat de acestea rezolvă și problema traficului din Focșani pentru că, fiind suspendat metroul cu pricina nu s-ar mai încurca cu mașinile bieților locuitori ai urbei. În urma unui studiu de fezabilitate făcut de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a rezultat că, pentru a face economie la construcția acestui proiect, se va folosi și grinda suplimentară din viloiul lui Ion Ștefan.

Se spune pe la colţuri că mai are niţcaiva grinzi în dotare.

Şi mai e ceva.

Viloiul va servi și capăt de linie pentru unul dintre trasee.

Așa se face că Ion Ștefan va avea stația de metrou chiar la el în curte. Neamurile atât ale lui, cât și din partea nevestei au strigat sus și tare că metroul trebuie neapărat să ajungă și pe la Milcovul și Lămotești ca să aibă acces la noul mijloc de transport tot famiglionul lui Ștefan, inclusiv ăia despre care împricinatul cu funcţie statală spune că nu-i cunoaște. Surse din curtea lui Ștefan spun că a primit vizita lui Ionel Dancă și amândoi s-au arătat entuziasmați de construcția metroului cu mențiunea că Dancă a vrut musai și stații la Piața Moldovei, Piața Sud și la Talciocul din Obor. Scopul celor doi corifei ai liber-schimbismului, de la nicăieri spre absolut, este unul singur, spun sursele noastre, să-i scuipe în cap pe producătorii agricoli de la înălțime și să o poată  lua la fugă rapid de la fața locului.

Cam cum a făcut Ștefan când el, Dancă, Toma și Berbece s-au întâlnit în Piața Moldovei cu Nicu Halici.

Loading...
Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2020 - Toate drepturile rezervate