Patriarhia a decis! La București, slujba de Înviere va fi reluată pe Arena Națională!

de Academia Cațavencu in Actualitate

După niște Sărbători Pascale care aproape că au băgat Patriarhia în faliment, încasările programate lipsind cu desăvârșire din pricina restricțiilor și distanțării sociale, Prea Fericitul Patriarh Daniel se arată extrem de hotărât să-și recupereze ultra-rapid pierderile, urmând exemplul anunțat în premieră, la Constanța, de subalternul Teodosie.

Până la a apela la specialiştii Guinness Book pentru a omologa B.O.R, spre exemplu, cea mai lungă coadă la moaşte (23,4 kilometri), cel mai mare număr de cărămizi de bani cu care s-a construit o Catedrală (nenumărate) ori cea mai mare cantitate de apă sfinţită în cel mai scurt timp (Marea Neagră în 2,4 secunde),  pefeul şi-a propus să spargă şi recordul încasărilor patriarhale, reluând, profitabil, Slujba Învierii Domnului, pe Naţional Arena.

La evenimentul programat tot pe 26 mai sunt aşteptaţi 110.000 de drept credincioşi, aceştia urmând să ocupe în ce poziţii îşi doresc, în picioare, în genunchi sau pe scaun (este interzisă la slujbă doar poziţia misionarului) cele 55.000 de locuri ale Arenei Naţionale. Participarea la slujbă va fi contra cost, banii obţinuţi din vânzarea de bilete urmând să fie direcţionaţi, fireşte, către construcţia Catedralei Mântuirii Neamului.

Biletele se găsesc online, pe site-ul Patriarhiei, precum şi în reţeaua de biserici sau magazine bisericeşti a BOR. Cel mai scump bilet, la categoria VIP, costă 1.500 de lei şi include lumânări XXL cu ştanţă de la Patriarhie, aghiasmă în găleată de 10 litri, suflată cu aur, prosoape de baie cu motiv de patrafir şi cozonaci cu forma mitrei patriarhale. Cel mai ieftin, la peluze, costă doar 500 de lei şi include un odorizant de bucătărie cu miros de tămâie şi o sticluţă cu aghiasmă de 250 ml.

Pentru a nu se încăiera în timpul meciului şi a fi bătute de către Jandarmerie, enoriaşele în vârstă care fac parte din galeriile echipelor Dinamo, FCSB sau Rapid vor fi despărţite cu garduri de securitate, în cazul în care spiritele se vor încinge babele urmând a fi şpreiate, totuși, cu aghiasmă şi nu cu gaze lacrimogene. Pentru a nu se face remarcaţi şi a tensiona atmosfera, jandarmii urmează să fie echipaţi în diaconi sau copii de strană.

BOR avertizează participanţii la eveniment că nu li se va permite accesul în incinta stadionului dacă la controlul de la intrare se vor găsi asupra lor obiecte precum lumânări cumpărate din Doraly, fulare cu inscripţii anti-statale şi anti-BOR, gen ”M..e, PSD!” sau ”Suge-ne-ai candela, Preafericite!” şi lanterne laser pentru deranjat soborul în timpul slujbei.

Loading...
Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2020 - Toate drepturile rezervate