Femeia politică în România: tendințe și comportamente

de Eugen Cismasu in Vedete

Femeia, în politică, este o specie aparte. Politica ei nu e nici de dreapta, nu e nici de stânga, nici de mijloc și nici de nemijloc. E cum vrea ea să fie. Azi susține anarhia, mâine monarhia, poimâine democrația, răspoimâine autocrația. Părerea sa asupra conducerii unei țări se bazează pe gândirea unei alogene aterizate în Capitală, dusă la magazine de lux și întrebată ce vrea să cumpere. Vrea totul sau nimic, numai să fie la un preț convenabil.

Campaniile sale sunt inspirate din cruciadele medievale. Se plimbă la sat, la provincie, fie cu trenul, cu cupeul, cu căruța sau cu limuzina. Împarte lucruri, zâmbește, vorbește și se dă pe lângă alegători. Frumusețea ei poate fi pusă sub semnul întrebării, exclamării sau radicalului, depinde de rochia sau blugii purtați în ziua respectivă. Se luptă cât poate pentru voturi, adesea confruntându-se cu certitidinea că, cel puțin în materie de politică, bărbații români au devenit, după 50 de ani de comunism și 100 de ani de domnie fanariotă, extraordinari de fideli soțiilor.

Femeia politică română poate să aibă soț sau poate să nu aibă soț. Când soțul există, de multe ori este doar o constantă în viața ei. El o alimentează cu bani, genți, mașini, case, copii care să nu ia BAC-ul și alte chestii. Când nu mai are chef de mariaj, se descotorosește de el, asemeni unui instalator care se debarasează de propriile garnituri fixate. Ia averea, îl lasă pe moș la DNA, în caz că e corupt, sau la tribunal, dacă e corupt și infidel. Soțul, ca și orice constantă are un ,,dead end” până la care poate să-și facă treaba. 60% din salariu vine pe cardul femeii politice, chit că el plătește toate datoriile, facturile și fițele soției.

Pe lângă soț, copil, purcel, cățel, soacră, amant și alte lucruri de genul ăsta, femeia politică are și unul, două, trei, patruzeci și nouă de animale de casă. Poate să fie orice, de la pisică norvegiană de pădure până la Marea Călugăriță din nordul Tibetului. Cu pet-ul își face poze, selfieuri, natură moartă sau artă profund modernistă, căci femeia politică e artistă prin definiție. Maestră în photoshop și trucaje, putând să pună într-o singură fotografie, propria imagine, alături de un cozonac, un miel, un borș marinăresc și niște bocitoare din Ciorogârla, exemplarul nostru l-ar putea întrece până și pe Dali, dacă și-ar flutura un pic bretonul.

Femeia politică este, deci, o ființă complexă. Nici prea-prea, nici foarte-foarte, nici așa, dar nici așa, nici pe acolo, nici pe dincoace. E așa, dacă e să o luăm pe axa numerelor, undeva între 0,5 și 6. Procente la secțiile de votare. Ba chiar 9, dacă prinde un decolteu puțin mai larg. Sau 11, peste contracandidat, în cazul în care a prins trenul ”Dreptei Unite” la sector...

Loading...
Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2020 - Toate drepturile rezervate