PSD a înființat serviciul ”Salvamort”, pentru sprijinirea, în caz de inundații, a alegătorilor din Teleorman

de Eugen Cismasu in Politic

Unitățile de pompieri şi jandarmi și-au împachetat flaușatele impermeabile, cizmele de cauciuc, fâșurile de ploaie, vestele de salvare, bărcile gonflabile, lopățelele și găletușele de intervenție, și se află de câteva zile în alertă de gradul zero pentru a interveni, în caz de dezastru, în regiunile afectate de precipitații, cu precădere în bazinele Oltului, Ialomiței, Argeșului și râurilor mai mici din Doborgea.

Sesizat de membri și simpatizanți asupra faptului că alegătorii din Teleorman au cam fost lăsați de izbeliște de autorități, putând fi luați pe sus de Vedea, la orice oră, cu tot cu capital electoral, case sau garsoniere cu vedere la cer, PSD a decretat la nivel intern cod mai roșu de steagul partidului, înfiinţând un serviciu intitulat „Salvamort”, special pentru județul care i-a adus atâtea satsifacții la urne.

În Teleorman noi avem cei mai mulţi votanţi, deci trebuie să depunem toate eforturile pentru a-i salva. Dacă vine apa şi-i ia, cu tot cu sicriu, îi duce tocmai la Bucureşti şi ni-i strică, de ajung peste câțiva ani să-l voteze pe Iohannis?”. Ca să preîntâmpine o asemenea situaţie, şi mai catastrofală pentru el decât inundaţiile, Marcel Ciolacu a trimis deja în teritoriu zeci de echipe care să-i ajute pe alegătorii teleormăneni. Membrii Salvamort vor împărţi câte un colac de salvare şi o lumânare pentru salvarea sufletului fiecărui alegător, până la atingerea pragului de 300% cetăţeni salvaţi. Totodată, PSD a promis că va demara, prin fundațiile și asociațiile proprii, un program de reabilitare hidrologică şi anvelopare a cavourilor din Teleorman, pentru ca acestea să nu mai fie inundate taman când îi e partidului așa mai aproape de par și Dragnea mai în pragul eliberării.

O veste bună pentru alegătorii din Teleorman vine şi din partea BOR. Impresionaţi de suferinţa teleormănenilor, care riscă, pe ploiele astea, să n-aibă parte de locuinţe uscate nici după moarte, tovarăşii de ortodocsie ai pesediștilor au declarat că vor oferi cazare gratuită răposaţilor sinistraţi, în cimitirele din toată ţara, cu condiţia să voteze cum s-a stabilit la ultimul parastas de la parlamentare.

Loading...
Doresc sa vad site-ul intreg
© 2006 - 2024 - Toate drepturile rezervate